Alegerea, punerea în operă și mai apoi, în funcțiune a unui șemineu cu cos de fum, nu este o treabă ușoară sau superficială, pentru că focul nu e de joacă! Nu e aceeași treabă cu montajul gresiei sau a faianței din bucătărie, ci este o lucrare mult mai complexă și mai serioasă. Trebuie avute în vedere cele mai mici detalii iar pentru asta ai nevoie de un specialist experimentat care să îndeplinească o lucrare în condiții de maximă siguranță pentru tine, căminul și familia ta!
În cazul șemineelor, se impune un proces de construcție extrem de migălos. O eroare în procesul de construcție sau alegerea unui material de slabă calitate, ori destinat pentru altă aplicație, folosit și adaptat pentru construcția și racordarea semineului, poate trage după sine diferite neplăceri sau probleme, cum ar fi: mirosuri urâte, lipsa funcționalității corecte, deteriorare în timp sau costuri ulterioare mari.
Mai multe detalii despre construcția unui șemineu pe lemne ca la carte, le poți descoperi de la meșterii sibieni din cadrul echipei PEFOC, profesioniști cu peste 20 de ani de experiență în comercializarea și montajul profesional ale tuturor soluțiilor de încălzire alternativă din România.
Și ca să răspundem la întrebarea principală a acestui articol, momentul prielnic construcției unui șemineu poate fi definit cu vorba înțeleaptă din popor: “Fă-ți vara sanie și iarna car!”. Dacă este să ne referim la perioada optimă din an, cel mai bun moment pentru a construi un șemineu sau o soba pe lemne este primăvara sau vara. De ce? Pentru că în domeniul termic, atunci este extrasezonul, iar atunci se pot obține cele mai bune prețuri, atât pentru produse, cât și pentru montaj.
Dacă este posibil, nu lăsa execuția șemineului toamna târziu, atunci când, toată lumea își dorește șemineul finalizat până de Crăciun. Există posibilitatea ca lucrarea să fie efectuată superficial de către meseriaș, dar și stocuri epuizate la produsele bune din cauza cererilor foarte mari.
În plus, în această perioadă din an, pur și simplu e mult mai greu să obții oferte avantajoase la produse sau servicii cu preț preferențial. Costurile sunt stabilite de producători, iar atunci când aceștia sunt suprasolicitați, nu te poți aștepta să beneficiezi de cele mai bune facilități și condiții comerciale din partea lor.
Cel mai bun șemineu pe lemne pentru o locuință este acela care este gândit încă din faza de proiect a casei. În acest caz, amplasarea lui va fi optimă. Practic, șemineul nu își face loc în decor, ci își are locul lui stabilit încă de la început.
În caz contrar, în care locul șemineul nu e stabilit în faza de proiect, există posibilitatea de a nu-l putea amplasa exact acolo unde dorești, de a fi limitat ca și dimensiuni, tip sau model, de a genera costuri suplimentare sau chiar posibilitatea de a nu putea amplasa un șemineu pe lemne în casa ta, ci, în cel mai fericit caz, doar al unuia decorativ.
În acest fel, vei reuși să clarifici din timp și extrem de clar, care sunt criteriile care primează, ce nevoi și dorințe trebuie îndeplinite și, astfel, vei putea lua cea mai potrivită decizie aleasă din varietatea largă de oferte care inundă piața de specialitate a termicelor neconvenționale din România!
Așadar, pentru a te putea bucura de cele mai bune oferte și produse termice, accesează magazinul online www.pefoc.ro și alege-ți soluția de încălzire potrivită nevoilor tale! Poți opta pentru șeminee pe lemne clasice, șeminee pe gaz, modele de semineu electric pentru apartamente la bloc sau alte focare premium, dar la prețuri atente cu buzunarul tău!