Pentru toți românii, indiferent de regiunea din care provin, preferințe sau posibilități financiare, îndrăgitele sobe și șeminee reprezintă alternativa perfectă de încălzire cu stil a casei. Căldura inconfundabilă a focului pe lemne, dar mai ales design-ul spectaculos care poate fi stabilit în funcție de stilul și personalitatea locuinței, sunt argumente suficiente în favoarea acestui mod inedit de a aduce mai aproape, eleganța și confortul absolut.
Dacă în trecut, un șemineu era întâlnit doar în conacele boierești și palatele somptuoase ale aristocrației, astăzi, oricine își poate permite un dispozitiv responsabil cu buna dispoziție pentru serile în familie sau a petrecerilor organizate la adăpostul călduros al lemnelor ce ard mocnit.
O dată cu trecere timpului, șemineul a fost reinterpretat în diverse moduri, ajungând să fie disponibil în prezent, într-o varietate de modele și forme, capabile să întâmpine și să rezolve nevoile moderne chiar și pe ale celor mai pretențioși dintre clienți. Echipa PEFOC ne propune o gamă completă de dispozitive termice la prețuri pentru toate buzunarele. Începând de la clasicul focar de șemineu din fontă, puternicul termosemineu pe lemne de tip centrală și până la variantele de șemineu decorativ, indiferent de preferințele tale, meșterii te vor ajuta să-ți alegi modelul care îmbină perfect funcționalitatea și design-ul care ți se potrivește.
Tot mai mulți români caută avantajele încălzirii cu ajutorul unui șemineu. Te vei bucura de beneficiile încălzirii naturale care se păstrează pentru o lungă perioadă de timp, randamentul șemineelor fiind deosebit de ridicat datorită noilor tehnologii folosite. În plus, aspectul pe care îl capătă locuințele cu șemineu este unul deosebit, iar valoarea acestora de piață, va crește pe măsura investiției tale.
În cazul în care vrei să încălzești un spațiu mai mic, sobele pe lemne sunt o alternativă avantajoasă. La fel ca și în cazul șemineului, sobele au focare performante și pot fi personalizate cu materialele dorite pentru a se integra fericit în decorul căminului tău.
Dacă planifici să construiești un șemineu, este important să te documentezi înainte de a te apuca de treabă. De asemenea, se recomandă colaborarea cu o firmă specializată pentru construcția unui șemineu trainic, care să funcționeze fără probleme. Poți încerca să montezi șemineul și singur, însă experiența și îndemânarea unui specialist te vor ajuta să economisești timp, energie și bani.
Șemineul pe lemne de tip centrală cu putere calorică mare, poate fi folosit pentru a încălzi mai multe încăperi din locuință prin instalarea unor componente de ventilare, dar și pentru necesarul de apă caldă prin montarea unui puffer 1000 L. Iar dacă vrei să încălzești o singură cameră, soba pe lemne poate fi alegerea perfectă. Aceasta ocupă mai puțin spațiu, putând să fie amplasată oriunde ai nevoie.
Fie că alegi un șemineu, sau o sobă pe lemne, în ambele cazuri vei avea nevoie de un coș de fum adecvat, realizat din materiale calitative. Acesta evacuează fumul și întreține arderea, motiv pentru care, este absolut necesar să fie dimensionat și montat corect.
Magazinul online www.pefoc.ro îți propune o gamă variată de șeminee, sobe, modele decorative de șeminee electrice și toate produsele complementare de calitate premium, dar și serviciile unor specialiști pentru care, montajul profesional și punerea corespunzătoare în funcțiune a sistemelor de încălzire, nu mai au nici un fel de secrete. În plus, beneficiezi de consultanță de specialitate pe întreg parcursul colaborării, primind ajutor, atât la alegerea modelului potrivit de șemineu, cât și după instalarea propriu-zisă a acestuia.