Risipa de apă, secetele și schimbările climatice au o influență devastatoare asupra anumitor zone ale globului, care se confruntă cu deficit de apă potabilă și hrană. Situația actuală, agravată și de presiunile economice, subminează eforturile de conservare a naturii și adâncește vulnerabilitatea la schimbările climatice, generând secete și inundații extreme.
Citește în continuare care sunt consecințele risipei de apă și ce efecte poate avea asupra afacerilor din România!
Lipsa apei pune în pericol sănătatea umană și echilibrul ecologic al planetei, conform unui raport recent al WWF. Cu toate că este o resursă vitală a umanității, datele arată că, în ultimii 50 de ani, planeta a pierdut ⅓ din râurile și zonele umede existente, iar populațiile speciilor din ecosistemele de apă dulce au înregistrat o scădere de aproximativ 83%.
Conform Dr. Kirsten Schuijt, director general al WWF International, „apa este una dintre pietrele de temelie pe care se construiește viitorul nostru.” Ea mai subliniază și valoarea uluitoare a ecosistemelor subacvatice la nivel global, care sunt cruciale pentru securitatea apei, a alimentelor și adaptarea la schimbările climatice.
România a experimentat în mod direct consecințele deficitului de apă, cu pagube semnificative provocate de secetă. Peste 33 milioane de euro au fost alocați intern de către Fondul de Solidaritate al UE, pentru a acoperi daunele din zonele afectate. Specialiștii sunt de părere că lipsa unor sisteme de reciclare a apei poate avea efecte nedorite asupra populației.
Cu toate acestea, există soluții la această criză, iar una dintre ele este auditul de mediu. De pildă, o companie precum Stratos.ro poate sa creeze un raport pentru evaluarea impactului asupra resurselor naturale și pentru identificarea oportunităților de îmbunătățire a performanței ecologice. Mai mult, un aspect crucial în acest proces este importanța reciclării apei, deoarece gestionarea eficientă a acestor resurse, precum și reducerea consumului și a deșeurilor de apă, sunt componente cheie în menținerea echilibrului mediului. Prin auditul de mediu al unei firme, Stratos evaluează eficiența sistemelor sale de reciclare a apei și identifică metode pentru a îmbunătăți acest proces, contribuind la conservarea resurselor de apă dulce și la protejarea mediului.
Raportul WWF mai menționează că apa consumată la nivel mondial în gospodării, irigații agricole și industriale, valorează mai mult de 7 trilioane de dolari anual. Această perspectivă subliniază importanța protejării și restaurării ecosistemelor de apă dulce pentru menținerea echilibrului și prosperității.
Așadar, degradarea resurselor de apă dulce și valoarea lor economică semnalează o criză globală care necesită abordări creative și sustenabile. Gestionarea adecvată a acestor resurse este esențială pentru menținerea echilibrului ecologic și asigurarea securității alimentare. Protejarea acestor ecosisteme și valorificarea lor corespunzătoare de către companii și organizații ar putea aduce beneficii economice semnificative pentru toate părțile implicate.
Sursă foto: Freepik.com.