Terasele circulabile și cele necirculabile au același scop: să protejeze spațiul de dedesubt împotriva infiltrațiilor. În schimb, modul în care sunt construite și hidroizolate diferă foarte mult. Mulți proprietari nu cunosc această diferență și ajung să aleagă soluții care nu se potrivesc funcției terasei. O terasă pe care se calcă frecvent are nevoie de un sistem complet diferit față de una la care nu se ajunge decât pentru întreținere. De aceea, este important de înțeles ce face fiecare tip de terasă și de ce hidroizolația nu poate fi aceeași.
O terasă circulabilă este o terasă folosită efectiv. Poate avea gresie, dale, pardoseală flotantă sau orice alt strat de finisaj. Ea trebuie să suporte greutatea mobilierului, oamenilor și, în unele cazuri, chiar a echipamentelor. Asta înseamnă că hidroizolația nu poate sta la vedere, fiindcă ar fi deteriorată imediat. Sistemul este format din mai multe straturi: șapă cu panta corectă, amorsă, unul sau două straturi de membrană bituminoasă sau hidroizolație lichidă, apoi strat de protecție și abia la final finisajul. Stratul de protecție este esențial pentru că membrana nu trebuie să fie atinsă direct, nici expusă la frecare sau la obiecte grele.
La o terasă circulabilă, cea mai mare provocare este compatibilitatea dintre finisaj și hidroizolație. Dacă se montează gresie, adezivul trebuie să fie compatibil cu sistemul hidroizolant, altfel poate apărea desprinderea plăcilor sau fisurarea. Un alt aspect important este panta. Pentru că pe o terasă circulabilă se pune șapă, aceasta trebuie turnată corect ca să ducă apa către scurgeri. Dacă panta este slab făcută, apa se adună sub gresie, iar în timp infiltrația ajunge sub hidroizolație. Acesta este motivul pentru care terasele circulabile necesită o execuție mult mai atentă decât pare la prima vedere.
O terasă necirculabilă, în schimb, este gândită să fie folosită doar pentru întreținere. Nu are finisaje și nici straturi suplimentare peste hidroizolație. Acolo, membrana este vizibilă și trebuie să fie suficient de rezistentă pentru expunere directă. De obicei, se folosesc membrane bituminoase cu ardezie, deoarece ardezia protejează materialul de soare și de îmbătrânire prematură. La o terasă necirculabilă, totul este mult mai simplu în aparență, deoarece nu există strat de protecție. Totuși, este esențial ca îmbinările, colțurile, ridicările pe atic și zonele din jurul scurgerilor să fie făcute corect, fiindcă membrana este și stratul final.
Diferența fundamentală dintre cele două tipuri de terase este legată de modul în care este tratată hidroizolația. Pe o terasă necirculabilă, hidroizolația este stratul final și cel mai expus. Pe o terasă circulabilă, hidroizolația este un strat ascuns și protejat, care nu are voie să fie afectat de utilizare. Tocmai de aceea, pe terasele circulabile se lucrează mai mult la detalii, iar materialele folosite trebuie să fie compatibile între ele.
Un alt aspect important este modul în care sunt realizate scurgerile. Pe o terasă circulabilă, scurgerea trebuie să fie integrată în stratul de finisaj, ceea ce înseamnă că trebuie făcută o trecere perfectă între gresie sau dale și membrană. Dacă trecerea nu este etanșă, apa se infiltrează pe la margini. La terasele necirculabile, scurgerea este la vedere și accesul este mult mai simplu, dar, în același timp, orice mic defect se observă imediat pentru că nu este ascuns sub finisaje.
Ridicările pe atic sunt un alt element care diferențiază cele două tipuri de terase. Pe o terasă circulabilă, membrana trebuie să urce suficient pe verticală, dar în același timp trebuie să existe un finisaj care să o protejeze. Pe o terasă necirculabilă, membrana este vizibilă, iar expunerea la soare poate afecta ridicarea dacă nu este bine făcută. De multe ori, terasele necirculabile cedează în zona aticului tocmai pentru că membrana se usucă și se desprinde.
La terasele circulabile se poate lucra și cu hidroizolații lichide, dar acestea trebuie aplicate corect și în strat suficient de gros. Dacă sunt aplicate prea subțire, finisajul de deasupra poate forța stratul hidroizolant, iar fisurile apar mult mai repede. În cazul teraselor necirculabile, hidroizolațiile lichide pot fi o soluție bună doar dacă sunt destinate expunerii directe, altfel își pierd proprietățile când sunt expuse continuu la soare.
În final, cele două tipuri de terase nu se pot trata la fel. Modul în care sunt folosite dictează modul în care trebuie hidroizolate. O terasă circulabilă are nevoie de protecție suplimentară, pante mai precise și compatibilitate între straturi. O terasă necirculabilă are nevoie de o membrană rezistentă și de detalii foarte bine executate, mai ales în zona trecerilor și a aticurilor. Diferențele sunt mari, iar alegerea greșită a sistemului duce inevitabil la infiltrații.
