Pronumele relativ „care” se folosește atunci când este subiectul propoziției pe care o introduce, iar „pe care” atunci când este complement direct. Construcția „cartea care am citit-o” este greșită, iar forma corectă este „cartea pe care am citit-o”, pentru că acțiunea de a citi se îndreaptă asupra cărții. Greșeala este frecventă în vorbire, dar în scris se observă imediat și se evită ușor cu un test de înlocuire.
Când se folosește „care” și când „pe care”?
„Care” se folosește când cuvântul la care se referă face el însuși acțiunea, iar „pe care” când suportă acțiunea făcută de altcineva. În „Colegul care a sunat a lăsat un mesaj”, colegul este cel care sună, deci „care” este subiect. În „Colegul pe care l-am sunat nu a răspuns”, altcineva îl sună pe coleg, deci este nevoie de „pe care”.
Prepoziția „pe” nu este un ornament stilistic. Ea marchează în limba română complementul direct exprimat printr-un nume de persoană sau printr-un pronume, la fel ca în „îl văd pe Andrei” sau „pe cine cauți”.
Cum se verifică rapid forma corectă a relativului?
Forma corectă se verifică transformând propoziția introdusă de „care” într-o propoziție independentă, cu substantivul pus în locul pronumelui. Dacă substantivul are nevoie de „pe” sau de un pronume scurt de felul lui „o” sau „l”, atunci și relativul cere „pe care”.
- „Filmul ___ l-am văzut” devine „am văzut filmul”, deci: „filmul pe care l-am văzut”.
- „Filmul ___ a câștigat premiul” devine „filmul a câștigat premiul”, deci: „filmul care a câștigat premiul”.
- „Vecina ___ am ajutat-o” devine „am ajutat-o pe vecină”, deci: „vecina pe care am ajutat-o”.
- „Știrea ___ a apărut dimineață” devine „știrea a apărut dimineață”, deci: „știrea care a apărut dimineață”.
De ce apare pronumele scurt după „pe care”?
După „pe care”, verbul este însoțit de regulă de un pronume scurt care reia complementul direct: „omul pe care l-am întâlnit”, „casele pe care le-am vizitat”. Această reluare este normală în limba standard și nu reprezintă o repetiție inutilă.
Pronumele scurt se leagă de verb prin cratimă, după regulile descrise în ghidul despre cratima în scrisul de zi cu zi. Aceeași logică se aplică formelor de imperativ, explicate pe larg în articolul „fă-o” sau „făo”.
Ce forme are „care” în celelalte situații?
Pe lângă „care” și „pe care”, pronumele relativ are forme distincte pentru dativ și genitiv, iar înlocuirea lor cu „care” este tot o greșeală frecventă.
| Funcție | Forma corectă | Exemplu corect | Formă greșită des întâlnită |
|---|---|---|---|
| Subiect | care | elevul care a câștigat | — |
| Complement direct | pe care | elevul pe care l-am felicitat | elevul care l-am felicitat |
| Dativ | căruia, căreia, cărora | elevul căruia i-am dat diploma | elevul care i-am dat diploma |
| Genitiv | al cărui, a cărei, ale căror | elevul a cărui lucrare a fost premiată | elevul care lucrarea lui a fost premiată |
| Cu prepoziție | cu care, despre care, la care | elevul cu care am vorbit | elevul care am vorbit cu el |
Cum se acordă „al cărui” și „a cărei”?
La genitiv, articolul de la început se acordă cu obiectul posedat, iar terminația pronumelui se acordă cu posesorul. În „vecinul a cărui mașină”, „a” vine de la „mașină”, iar „cărui” de la „vecinul”. Câteva exemple arată mecanismul:
- „vecinul al cărui câine” – posesor masculin singular, obiect masculin singular;
- „vecina a cărei grădină” – posesor feminin singular, obiect feminin singular;
- „vecinii ale căror mașini” – posesor la plural, obiecte la plural;
- „vecina ai cărei copii” – posesor feminin singular, obiecte masculine la plural.
Când acordul devine greu de urmărit, fraza poate fi reformulată fără genitiv, de exemplu „vecinul are un câine care…”, variantă adesea mai clară.
Cum se evită greșelile cu „care” în textele lungi?
În textele lungi, greșelile cu „care” apar mai ales în frazele cu mai multe propoziții relative înlănțuite, unde legătura dintre pronume și verb se pierde. O soluție practică este împărțirea frazei în două, astfel încât fiecare propoziție să aibă un singur „care”. Recitirea cu voce tare ajută și ea, pentru că lipsa lui „pe” se aude mai ușor decât se vede. Ordinea clară a informațiilor, recomandată în ghidul despre scrierea unei știri clare, reduce de la sine numărul relativelor încâlcite.
